Translate

duminică, aprilie 20

Hristos a inviat !

Hristos a inviat ! Paste fericit tuturor !

Am totusi de facut o remarca legata de acesta datina.
Hristos este Dumnezeu , sau ,ma rog,..fiul lui Dumnezeu. Este nepieritor !
Miracolul continuarii vietii dupa moartea fizica a fost revelat apostolilor acum mai bine de 2000 ani.
 El nu invie astazi si nu a inviat nici acum 2000 de ani fiindca nu a murit nici o clipa ,iar trupul sau material este ceva ce sta intrutotul in puterea sa asa cum ne-a aratat in nenumaratele miracole infaptuite. E de ajuns sa ne amintim de Lazar.
 Corect dpmdvd ar fi sa spunem -Hristos s-antrupat  ! ori mai bine - Hristos s-a reintrupat !

..oricum ati spune si ati crede eu  va transmit toate urarile de bine  si sa fiti fericiti !

joi, aprilie 10

Cateva cuvinte despre boltari

Boltarii reprezinta cel mai ieftin material de constructie pentru anexe ,in afara de chirpici si sant detul de simplu de obtinut in regie proprie.Sigur,.. funtatia unui zid de boltari trebuie sa fie mult mai solida decat pentru panouri prefabricate de tip sandwich ,de ex., insa daca punem la socoteala plata transportului panourilor,diferenta de cost pe mp intre cele doua materiale si necesitatea unei structuri de rezistenta metalice in cazul panourilor, vom vedea ca boltarul e mai ieftin plus ca nu poate fi decupat cu un simplu fierastrau de catre rauvoitori.

Cea mai simpla reteta pentru boltari este compusa din nisip ,margaritar [pietris 3-7 mm],ciment si apa.
-1 galeata si 2/3 - ciment [5 parti]
-2 galeti si 1/3 - nisip [7 parti]
- 5 galeti si 2/3 -margaritar 3-7mm [17 parti]
-apa pana cand strangand in mana mortarul isi tine forma ,nu se scurge.

1 parte = 1 lopata
1 galeata = 3 lopeti
1galeata de 10 l pate contine : 12,8 kg ciment , 17 kg nisip , 16 kg margaritar
Intr-o betoniera de 130l incap  max 9 galeti [inclusiv galeata cu apa]
[cantitatile se pot modifica usor daca e necesar pentru a obtine un mortar care sa-si pastreze forma dupa decofrare]

Matritele se pot cumpara sau se pot realiza in regie proprie din tabla de 2mm. Dimensiunile medii sant 35-40cm / 25cm /18-20 cm si  se pot realiza "dintr-o bucata" sau din doua [ca in foto] pentru o decofrare mai usoara.


Matritele pentru boltari trebuie sa aiba o conicitate de 3-5mm  la toate fetele astfel incat sa putem decofra.
Nu trebuie sa avem nicaieri o grosime a peretelui boltarului mai mica de 2,5cm.  In rest ,se pot realiza in regie proprie matrite de boltari de orice marime insa e bine sa tinem cont de faptul ca noi va trebui sa le ridicam pline cu beton ud si apoi tot noi ,cand vom zidi, va trebui sa-i ridicam [boltarii] pana la inaltimea zidului.

Pentru  o compactare mai buna a betonului in matrita se poate folosi o masa vibranta care se poate realiza ca in desenele urmatoare

Am sa mai spun doar ca peretii din boltari se pot arma ,acolo unde e cazul ,cu OB striat care trece prin boltarii ce apoi se umplu cu beton. E vorba in primul rand de colturile constructiei.

Spor la treaba .


luni, aprilie 7

A construi [la tara]

Verbul din titlu numeste o actiune destul de simpla la prima vedere, dar care implica o multime de amanunte cum ar fi existenta cunostintelor si deprinderilor specifice , detinerea unui proiect , a terenului precum si a banilor de materiale. Fiindca m-am confruntat cu o astfel de situatie m-am hotarat sa explic aici procedura obtinerii avizului :

-Dupa ce trecem prin faza schitelor facute acasa si hotaram pozitia noii constructii trebuie sa luam legatura cu un arhitect. Aici exista insa unele exceptii care se refera la constructiile usoare, fara fundatie , precum si cele realizate fara aprobari si care apoi sant trecute in cadastru pe baza de "bunavointa "alesilor [vorbim doar de  mediul rural ! ] Altfel ,legal , vom obtine un proiect care poate costa de la 2-3 mil in cazuri simple pana la 15-20 mil pentru o casa. Arhitecti se gasesc pe 'net iar daca e cineva care nu se descurca si i-mi cere asta voi posta numarul de telefon al tanarului arhitect la care am apelat eu.
Urmatorul pas este obtinerea avizului de mediu de la institutia abilitata pentru asta in orasul resedinta de judet. In cazul meu Tulcea.  Pe mine m-a costat 100ron si a durat 10 zile pana am fost instiintat  prin telefon ca pot merge la ei sa ridic hartia..
Urmatorul pas este la primaria localitatii in care stati unde se va plati o taxa ce reprezinta procent din calculul estimativ al valorii devizului de materiale . Devizul de materiale e o lista cu cele necesare constructiei ,cu costuri ale fiecarui material separat in functie de pret unitar si cantitate  impreuna cu suma totala a cheltuielilor si e parte din proiect. Il face arhitectul . Eu am platit la primarie 50 ron.
Avizul pe care-l primiti de la primarie are valabilitate limitata in timp in functie de durata pe care o declarati dv. ca fiind necesara pentru finalizarea lucrarii . De regula 1-2 ani.
Eu am platit pe proiect si taxe impreuna cu drumurile la Tulcea aprox 5 mil.

Dupa cum vedeti nu e o treba complicata si va scuteste de mers pe la decidentii locali  cu plocoane care e posibil sa va ajunga mai scump , plus ca mai exista si o latura morala , civica ,pentru aceea dintre noi pentru care conteaza asa ceva.

duminică, aprilie 6

Dreptul la imperfectiune.

Dintr-un sat dobrogean ,izolat voit de tentaculele  manipulatoare ale unui sistem ce viseaza la perfectiunea functionala, astern astazi, aici, cateva ganduri indreptate  impotriva eliminarii din viata de zi cu zi a dreptului de a refuza perfectiunea..
 E vorba de felul tot mai acerb al sistemului de a cauta rentabilitatea ,solutia optima , calculul perfect ,angajatul perfect , tehnologia perfecta ," leguma" perfecta , sotul [sotia] perfect ,job-ul perfect , politicianul "perfect" , perfectiunea fizica [vezi silicoane  , steroizi ,  botox ,exercitii pentru fesieri , diete] , elevul perfect [vezi The Wall ], vaccinul perfect !
Revolta mea e de fapt impotriva diminuarii treptate si sitematice a dreptului de a fi om.
Exista in noi o componenta neproductiva pentru diriguitorii lumii , dar pe care Dumnezeu a tinut s-o avem atunci cand ne-a conceput "dupa chipul si asemanarea Sa" E vorba de suflet ,de sentimente , de compasiune , de bunatate, transpuse in ganduri sau  actiuni care nu tin cont de adunari si inmultiri contabile.
 Inclinarea balantei spre una dintre laturile noastre antagonice , sentimente-ratiune, ne face sa devenim mai putin oameni.
 Robotizarea ori tranzitia spre lucratorul perfect [omul nou"] ne apropie de artificial tot asa cum -"lipsa ratiunii naste monstri" atunci cand visele sau sentimentele domina absolut.
Am sa va spun o povestioara.

Trei prieteni din copilarie se reintalnesc dupa ceva ani. Dupa inevitabilele strangeri de mana si imbratisari urmeaza faza depanarii amintirilor din copilarie. Se rade mult , apar lacrimi in ochi la un moment dat. Nu exista intaietati ci doar prietenie si un sentiment demult uitat de apartenenta.
La un moment dat apare o pauza scurta dar apasatoare in conversatia alminteri animata a celor trei.
 Unul dintre ei trece peste aceste secunde sorbind ultima inghititura de bere prinzand  cu fermitate halba pe care pana atunci abia daca o zarise pe masa.
Al doi-lea isi trece reflex mana prin parul de odinioara, dar care astazi nu depaseste cativa mm, pentru a simula ca tacerea sa de moment nu se datoreaza faptului ca "the trill is goone".
Ultimul se uita stupefiat la ceilalti doi ,cu gura intredeschisa si pastarnd ultimul zambet pe fata, stupefiet ca ei ,"gasca de la bloc" au epuizat in asa de putin timp subiectul anilor de copilarie petrecuti impreuna, incercand steril sa reinvie discutia.
Dar e deja prea tarziu .

Pauza de cateva clipe din discutia lor a lasat loc in memoria RAM pentru a se incarca varianta actualizata a personalitatilor celor trei. E vorba despre ceea ce a devenit fiecare dintre ei intre timp si de cat de aproape de perfectiunea " sistemului s-a ajuns.
 Armurile au fost actionate .
Zgomotul metalic al blindajului in formare prelungeste pauza discutiei facand inutila orice tentativa de vociferare

Din acest punct , restul povestirii il puteti afla, in mod simbolic,urmarind oricare dintre episoadele filmului "Transformers"

Apoi ,dupa film ,  e posibil sa avem o tresarire ,.. "nu stiu altii cum sant , dar eu cand ma gandesc la ,...." si nu e vorba  de copilarie ci mai mult de felul in care am fost plamaditi si de felul in care am fi putut fi daca societatea umana ar fi avut alti zei" de cat  cei care steril si ateu ne guverneaza astazi.

Din Dobrogea va saluta un om ale carui platose au cazut partial in drumul tranzitiei de la oras la tara si asta nu pentru ca satenii ar fi painea lui Dumnazeu ci fiindca visez la asta fara a uita insa ca mai am inca suruburi de desfacut ,ca operatia asta doare , ma lasa descoperit si ca am nevoie de hotarare si timp pentru a putea simti deplin caldura solara


.