Translate

joi, iulie 25

Povestea lacului cu dinti din Dobrogea.

.....sant treaz de 30 de min.
Vorbesc" cu voi in soapta pentru ca sotia mea inca doarme. Are program la frizerie de la ora 10 [asa am hotarat noi].
Am preparat deja o mancare simpla si rapida. In ciuda faptului ca la vechea bucatarie mergeam doar atunci cand trebuia sa schimb butelia sau sa repar ceva , aici in mica nisa din sufragerie dotata cu plita si blat la inaltimea de 95cm care ne face sa ramanem cu spatele drept cand gatim , am mereu placere sa prepar cate ceva. Astazi mancarica de cartofi :
-vas/ibric de 1,5l,inox cu fund dublu optim pentru plita
-cartofi curatati si taiati, care umplu cam 1/3 din vas
-apa de la filtru [fara clor,bacterii,metale grele,sedimente ,rugina sau nitriti/nitrati] pana la 3cm deasupra cartofilor.
-Plita la gradatia 5 [max.]apoi scade si in 20-25min cartofii au fiert dar nu suficiet de tare ca sa inceapa sa se descompuna.
-scurg apa in surplus si continui fiberea inca 5 min dupa ce am adaugat 2 rosii date pe razatoare, o lingura de ulei, marar/tarhon, sau numai patrunjel uneori, putina sare si zdrobesc complet cu furculita 3-4 bucatele de cartof fiert ,cu menirea de a da consistenta sosului.
-Cateva felii de rosii si putina salata de varza in forma ei cea mai cunoscuta completeaza acest meniu cat se poate de simplu.

In loc de pofta buna si pentru ca multi dintre voi colinda forumurile seara inainte de culcare ,am sa va spun o poveste. Adevarata !

Povestesc oamenii ca prin partile locului , in Dobrogea , traia candva un om tare avar si care de avar ce era a facut de toate cele ca sa-si sporeasca avutul.
Nimeni si nimic nu l-a putut opri din planul sau asa ca la un moment dat satul sa tot vanda si sa cumpere pielea ursului din padure, gasind ca asta e prea usor pentru el si imboldit de lingusitorii care se aduna adesea ca mustele pe langa un astfel de om , hotara sa faca ceva nemaiauzit.
Ceva care sa umple de uimire chiar si pe cel mai bogat om din lume la auzul faptelor sale.
Asa se face ca-ntr-o buna zi isi umplu ranita cu merinde , o lua in spinare si pleca pe drum de munte hotarat sa gaseasca un om intelept capabil sa-i spuna cum sa duca planul la bun sfarsit.

Auzise ca la o manastire ar fi un astfel de om si merse intr-acolo , dar pe drum, obosit de greutatea ranitei
in care nu se ferise sa bage pana si masline la borcan , trase la casa padurarului.
Acesta il primi cu bucurie ca nu mai vazuse picior de om prin locurile acelea de multisor. Scoase o ulcica de lapte , puse la foc ceaunul pentru mamaliga dar dupa ce fu gata masa afla ca musafirul nu manca decat paine alba ,alba, cu seminte de tot felul si carne de pitigoi afumata cu tigari de foi.
Se vede treaba ca padurarul s-a cam suparat de pretentiile musafirului si mai ales de faptul ca acesta era mai bogat ca el [fiindca nici padurarul nu era chiar sarac], dar din vorba-n vorba afland ce cauta acesta ,ii spuse intr-o doara ca pentru a fi mai tare" de cat el care-si trage avutul din lemne ar trebui sa scoate bani din piatra seaca ! Iar apoi mersera la culcare.
Toata noaptea nu dormi calatorul, facu planuri, socoti , dadu teletoane ,iar a doua zi fara sa-si ia la revedere de la padurar pleca in graba spre Bucuresti hotarat sa unga usile ministrilor pana ce n-or mai scartai deloc. Odata ce nu-l mai auzea nimeni cand intra si sand iese ,prinse pe sub maneca o hartie ce-i dadea dreptul sa scoat bani din piatra seaca si pe-aci ti-e drumul!
Asa se face ca nu departe de satul in care traiesc eu ,intr-un loc numit Turcoaia , omul nostru deschise o cariera de piatra spre disperarea localnicilor care nu-ci mai vedeau ograzile de praful ridicat de camioanele cu piatra si nu le mai faceau pui animalele speriate de huruitul concasoarelor.
Unsii de la Bucuresti nu erau nici ei cheie de biserica asa ca strecurasera in actele omului cum ca n-are voie sa depaseasca o anumita parcela , crezand ca odata epuizata, va veni cu grija sa le unga usile din nou.
Dar nu se intampla asa! Omul puse dinamita si incepu a sapa tot mai jos si mai jos si a cara piatra cu masinile pana ajunse undeva spre nervii pamntului care suparat nevoie mare umplu uriasa groapa sapata in munte cu apa .Intr-o singura noapte!
Degeaba a chemat omul nostru scafandrii sa-i salveze masinile. Toate cate le-a prins apa au ramas acolo unde tot asa pot fi vazute si in ziua de astazi.
Mai povestesc localnicii ca lacul care s-a format nu e o apa ca oricare. L-a facut pamantul la suparare iar cei care au cutezat sa se scalde acolo au fost trasi la fundul lacului de nu i-a mai gasit nimeni niciodata.
Nici pestii de-acolo nu sant ca oricare. I-a scofalcit pamantul si i-a facut sa aiba capul mare,mare si corpurile foarte mici de se feresc si localnicii de ei si striga cand ii vad : - Pestele cu cap de taur ! Pestele cu cap de tauur !!!

Iaca am incalecat pe-o sa [de Dnepr] si v-am spus poveste-asa cum a fost si cum mai este ,iar tot ce-am spus in poveste poate fi azi vizitat , pipait si masurat in muntele din Turcoaia, unde se vad inca azi masini care dorm cuminti pe fundul lacului cu dinti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu